Mihai Barbu, povestașul propriei aventuri

de Clara Marinescu acum 3 ani

Ce ar mai fi de spus după ce a avut aventura vieții lui? El este cel care face fotografie din pasiune și merge cu motocicleta din același motiv. Mihai a povestit tuturor cum i-a venit ideea, de ce și ce l-a „mânat în luptă". L-am provocat la o nouă discuție, pentru că îmi plac poveștile curajoase și, mai ales, reușite. De Aura Clara Marinescu

S-a născut la Lupeni în 1980, dar orașul de suflet este Petrila. Locuiește în București de 14 ani, dar nu are buletin de capitală, tocmai pentru că se simte încă legat de orașul hunedorean. La 18 ani, nesigur de cariera pe care voia să o urmeze, a ales să studieze la Școala Superioară de Jurnalistică, la propunerea tatălui său, profesorul și caricaturistul Ion Barbu, și pentru că-i dădea un sentiment de libertate. „Mergeam singur pe dealuri, cu bicicleta, de mă lua dracu' și am vrut să rămân cumva legat de mediul ăsta". I-a plăcut.

Prima dată norocul l-a lovit în 2002, când s-a angajat ca fotoreporter la ziarul Gardianul. „Profesorii noștri Gabriel Stănescu și Sorin Ovidiu Bălan, director, respectiv redactor-șef, au pus la avizierul facultății un anunț. Gardianul a fost făcut de anul meu de facultate. Îmi doream să fiu fotograf, dar era un vis la care nu speram să ajung". După un an, de la Gardianul a ajuns la Evenimentul Zilei. „Când eram student, cumpăram ziarul doar ca să mă uit la fotografii. Pentru mine, EVZ era as good as it gets. La momentul acela, publicația făcea expoziții de fotografie, scotea albume". De la politică la sport, Mihai a surprins cele mai importante momente de presă din acei ani. „Pentru reportaje era bătaie în redacție, politicul era evitat. Dădeam cu banul să nu picăm la dezbaterile politice".

La Reuters a ajuns în 2004, unde a stat cinci ani. „Am avut o ascensiune foarte ciudată. Ce mi-a plăcut au fost două chestii: unu, ca fotograf, eram de sine stătător, nu aveam un șef și trebuia să gândesc singur ce ar interesa, să am news judgement, și doi: nu am văzut jurnalismul în esența lui, obiectiv, decât la Reuters".

În 2009, Mihai pleacă în Mongolia. Pur și simplu. Pe motocicleta Doyle. „Îmi place să merg cu motocicleta. Prima dată am mers cu una în 2004. Trebuie să spun că cele mai importante lucruri care mi s-au întâmplat în viață, mi s-au întâmplat brusc. Așa a fost și cu pasiunea pentru motociclete. Am văzut-o într-o vitrină și m-am îndrăgostit. Nu mă înșală instinctele când mă îndrăgostesc, țin minte detaliile. Când m-am îndrăgostit de Oana, era o dimineață de 17 ianuarie, când am ieșit pe ușa acestui bar (Que Pasa), ningea".

Citeşte restul articolului aici.

 

Vă recomandăm şi