Mecanica subtilității

Un caz aparte în literatura recentă îl reprezintă prezenţa (tot mai pregnantă) a debuturilor relativ târzii. Relevanţa autorilor acestor debuturi nu ţine atât de vârsta biologică, cât de paradigma în spatele căreia se raliază. Ajunşi în pragul vârstei mijlocii, aceşti debutanţi iau calea unui soi de estetism subtil, dar lipsit de sobrietate. În rândul acestor debutanţi, Alina Purcaru, Vlad Roman şi Horia Corcheş au avut apariţii editoriale cel puţin interesante anul acesta. În acelaşi timp, opţiunile lor estetice sunt variate. Alina Purcaru scrie o poezie diafană, departe de imaginarul douămiist, optând pentru formula elegantă şi discursul sofisticat, gata rafinat. Vlad Roman a debutat cu un roman aproape în întregime scris la persoana a doua, teribil-estetizant şi amintind, pe alocuri, cel puţin în componenta caracterologică, de zonele hipster ale cărţii de povestiri scurte semnate de Marius Chivu, Sfârşit de sezon. Debutul romanesc al lui Horia Corcheş (Partaj, Bucureşti: Editura Art, 2016) se leagă, în schimb, de o tradiţie literară cu urme mult mai adânci în literatura noastră. Cu numeroase urme de holbanianism (prin tematica erotică închisă în sine, solipsistă) şi preluând deseori notaţia lucidă, dar consumată de tangaje interioare, a unui Camil Petrescu, Horia Corcheşare şi o bătaie mult mai lungă decât cea a congenerilor lui: Partaj e un roman polifonic care se bazează pe autoficţiune aproape pentru a parodia autoficţiunea, compus din şaptesprezece proze scurte de sine stătătoare care îşi găsesc confluenţa în personajul central al cărţii, Matei Jitaru. 

Citește în continuare aici.