Istoria artei pe înțelesul tuturor: metoda lui Gombrich

04 decembrie 2012

„S-o spunem clar, de la început, «arta» nu are existență proprie. Există doar artiști." - așa își începe Gombrich Istoria artei, poate cel mai bine conceput studiu despre artă și evoluția ei. Fraza aceasta este poate cea mai potrivită pentru a vă face o idee cât se poate de limpede despre viziunea lui Gombrich și despre modul în care acesta reușește să li se adreseze atât specialiștilor, cât și celor care abia acum se familiarizează cu istoria artei. Arta nu are existență în sine, este doar reprezentare și viziune subiectivă (a unui om sau a unei epoci).

Volumul, recent apărut într-o nouă ediție la Editura Art, prezintă în principal istoria artei europene, deși aduce în discuție și manifestările artistice de pe celelalte continente, urmărind să le explice cititorilor în ce măsură viziunile artiștilor sunt și au fost influențate de tradiție, cât și de spiritul epocii. Nu se încearcă inducerea în eroare a cititorului în vederea căutării frumosului și înțelegerii acestuia. Gombrich încearcă doar să ne explice în ce mod se schimbă gusturile și care sunt curentele filozofice și evenimentele istorice care duc la aceste modificări paradigmatice.

Bogat ilustrată, cartea le va deschide ochii asupra tehnicilor utilizate de artiști și ale semnificațiilor acestora chiar și copiilor, nepervertiți încă de anumite preconcepții legate de diverse curente artistice. Cititorul este adeseori îndemnat să compare diverse picturi, sculpturi sau monumente arhitecturale tocmai pentru a înțelege cum au fost preluate și transformate ideile predecesorilor.

Citiţi restul articolului aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART