Amintiri grafice și emoții tari în non-culori

de Alice Teodorescu acum 4 ani

Povestea unui supraviețuitor al Auschwitzului desenată de fiul său în alb-negru, povestea unei distanțe inimaginabile între generații, povestea unui artist chinuit de aspirațiile sale.

„La Spiegelman, naziştii sunt pisici, evreii şoareci, polonezii porci şi americani câini. Toţi sunt înspăimântător de umani." apreciază The Times uimitorul roman grafic al lui Art Spiegelman, desenat pe parcursul a 13 ani și premiat în 1992 cu premiul Pulitzer, stabilind astfel statutul de artă/literatură pentru ignoratele "comic books" (mai ales în lumea academică). Prezentând povestea lui Vladek Spiegelman, evreu polonez care reușește să supraviețuiască Holocaustului, Art își prezintă, de asemenea, povestea de artist chinuit de întrebări despre familia sa, despre ororile nazismului, dar și de veșnica problemă a distanței dintre generații. Luându-i interviuri tatălui său cu scopul de a-i transforma povestea în benzi desenate, Artie se folosește de acest pretext pentru a crea un roman autobiografic, cu scopuri terapeutice.

Folosindu-se de antropomorfizare (metafore evidente, dar cu înțelesuri complexe), artistul reușește să creeze o atmosferă puternică, ferindu-se de a cădea în capcana unui subiect sensibil și supralicitat. Alternarea planului trecut (povestea tatălui său pe parcursul Celui De-al Doilea Război Mondial) și planului prezent (povestea fiului și a desenatorului care încearcă să își înțeleagă moștenirea), marcate și la nivel stilistic (modul în care sunt desenate și așezate panelurile), diluează această sensibilitate, transformând-o nu atât în drama evreiască, ci mai degraba în drama familială.

De altfel, romanul poate fi interpretat pe mai multe paliere narative, în funcție de tipul de atenție incitat: de la efectele istoriei la nivel personal, la modul în care interacționează generațiile, de la efectele pe care le poate produce o sinucidere asupra relațiilor familiale, la modalitățile de funcționare a memoriei, de la istoriile orale la traumele și psihozele artistului ca principală "muză". Iar faptul că narațiunea și metanarațiunea se construiesc pe un ton confesiv, în timp ce la nivel vizual sunt redate prin intermediul animalelor și decorurilor alb-negru, fac din acest roman o "operă desăvârșită" ce își depășește genul. Până și clișeul evreului avar, care face avere din nimic, are o profunzime aparte, marcată de nevoia fiului de a înțelege traumele suferite de tatăl său în lagărul de concentrare.

Chiar dacă sunteți pasionați ai genului, caz în care veți aprecia un "clasic" în materie de grafică, sau vreți să încercați un alt fel de literatură, Maus vă va captiva datorită sincerității brutale, tonului subiectiv-obiectiv și acurateții detaliilor. O traumă istorică este cu atât mai puternică, cu atât mai mult cu cât accentul cade pe o persoană anume, iar faptul că povestea se construiește în fața cititorului, artistul desenând inclusiv procesul de creație, îi conferă și mai multă forță. Și ca un mic deliciu pentru iubitorii de benzi desenate, de menționat pe final, Art Spiegelman se joacă inclusiv cu intertextualitate, reprezentând grafic un mini-roman grafic într-un roman grafic.

Citeşte restul articolului aici.

 

Vă recomandăm şi