O privire asupra celor diferiți

13 octombrie 2016

"Poate că tocmai a ține morțiș să fim normali e ceea ce ne face pe toți să ne temem c-o luăm razna."

 

Jon Ronson pornește într-o călătorie fascinantă prin lumea nebuniei, a diagnosticelor psihiatrice și a misterelor creierului uman. Totul începe cu o carte misterioasă, simbol al celor diferiți, care nu își găsesc locul într-o lume care pune etichete pe orice. De aici și până la contactul cu psihopații nu mai e decât un pas. Dar adevărata descoperire nu se referă strict la această categorie de pacienți (suferind de psihopatie), ci la toți cei care poartă o etichetă de la un moment dat al vieții lor până la moarte, calitățile lor fiind ignorate cu desăvârșire. Într-o lume atât de preocupată de reguli și împărțirea strictă pe categorii, cei diferiți sunt literalmente scoși din spațiu și timp.

 

Pornind de la o premisă destul de îngrijorătoare (aparent, cei mai mulți psihopați fac parte din cercuri înalte,au funcții cu o putere mare de decizie asupra destinelor celorlalți, deoarece lipsa emoțiilor și charisma îi ajută să avanseze în carieră), Jon Ronson ajunge față în față cu realitatea dură a pacienților psihiatrici. Purtând o etichetă din momentul diagnosticului și până la moarte, aceștia sunt ignorați,nevăzuți, dosiți undeva la marginea societății, simple nume în dosare prăfuite. Pe lângă psihopați, mai există și copiii diagnosticați cu tulburare bipolară,autism sau ADHD, cei care suferă de schizofrenie sau de orice afecțiune inclusă în manualul de psihiatrie. Aparent, orice conduită sau gest care nu se încadrează în normele unei societăți obsedate de control, devine un simptom al unei tulburări. La o privire mai atentă, lucrurile nu sunt doar albe sau negre. Acești pacienți sunt și ei oameni - judecați în funcție de diagnosticul lor și cam atât ; le sunt ignorate cu bună știință abilitățile sau pasiunile, deoarece eticheta lor spune mai mult lumii decât ar putea s-o facă ei înșiși. Unii dintre ei sunt periculoși - pentru ei nu mai există viață normală sau brumă de normalitate după aflarea diagnosticului. Dar, la o privire mai atentă, oricare dintre noi am putea obține un scor mare la testul lui Bob Hare (testul psihopatului) - asta nu înseamnă că suntem psihopați și nimic altceva. 

 

Citește în continuare aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART