Pe degetele mari ale Domnului, eu cred că fac pe puţin şapte boi!

acum 1 an
prier
A cincisprezecea zi a lui prier, învierea şi praznicul Sfântului Ruadhan, un abate irlandez care a făcut o întrecere de blesteme cu stăpânii păgâni ai Tarei şi-a câştigat
Cristos a înviat! Astăzi m-am ridicat din pat încă de cu zori, ca să văd cum dănţuieşte soarele de bucurie, aşa cum se zice c-ar face în fiecare dimineaţă de Paşte. A plouat, aşa cum plouă de fiecare dată de Paşte. Conacul e plin de oaspeţi care prăznuiesc ziua, cei mai mulţi fiind găzduiţi în odaia mea şi-n patul meu. Uneori visez că stau în pat şi-mi întind braţele şi degetele cât pot eu de mult, şi-mi întind şi degetele de la picioare spre partea de jos a patului şi nu ating pe nimeni! Şi că pot să mă ridic şi să mă rotesc prin odaie, să ating zidurile, patul şi cufărul fără să mă ciocnesc de nimeni! Ce desfătare ar fi ! Cred că, dacă aş fi rege, aş ţine o încăpere din castel numai pentru mine, unde să pot rămâne singur, singurel.
vultur
A şaisprezecea zi a lui prier, praznicul Sfântului Magnus, odinioară pirat viking
Astăzi a fost o bătălie în joacă în care familia mea s-a înfruntat cu sătenii pe lacul morii. Toate bărcile – făcute de mână, din lemn şi deloc trainice – s-au scufundat, dar soarele era sus pe cer şi nu s-a înecat nimeni. Haine de lână, tunici şi nădragi stau aninaţi prin copacii şi tufişurile din sat sau întinşi pe sobă şi pe coteţul porumbeilor din curtea conacului, în vreme ce stăpânii lor aleargă aproape goi-goluţi şi albi, ca nişte pui jumuliţi, rugându-se de soare să mai stea până li se usucă ţoalele. Eu nu mă pot bucura de săptămâna aceasta de Paşte. Gândurile-mi zboară numai la Barbă Neţesălată. Postul s-a încheiat şi încă n-am urzit niciun plan.
A şaptesprezecea zi a lui prier, praznicul Sfântului Donan şi-al celor cincizeci şi doi de tovarăşi ai săi, omorâţi de vikingi
Pe la ceasul prânzului a venit un sol de-al lui Barbă Neţesălată. S-a încuiat cu tata, să se tocmească pe cât să mă vândă. Până nu m-a dibuit Morwenna şi nu m-a târât de-o ureche înapoi la războiul de ţesut, i-am ascultat cum se sfădeau. Iată cum s-au petrecut lucrurile: Mai întâi picioare târşite pe covoraşele uscate. Apoi zgomot de săbii şi de glasuri drese. În sfârşit, o voce necunoscută şi piţigăiată:
— Măria Sa, lordul Murgaw din Lithgow, baron de Selkirk, lord de Smithburn, Random şi Fleece, îi trimite salutările sale lui Rollo din Stonebridge şi-i vesteşte dorinţa sa de a-i face marea cinste lordului Rollo de-a se însoţi cu fiica sa, domniţa Catherine.
— Dimpotrivă, răspunse tata domol şi mieros. Fiica mea, domniţa Catherine, bucuria şi mândria casei mele, va face mare cinste bărbatului cu care se va însoţi, iar nu viceversa.
— Fireşte, lord Rollo. Acestea fiind lămurite, marele lord Murgaw, baron de Selkirk, lord de Smithburn, Random şi Fleece, a lăsat de-o parte unele cereri îndreptăţite şi m-a rugat să cer ca zestre numai conacul soaţei dumitale din Greenwood, care este lângă al domniei sale, patru sute de arginţi, şase boi...
Pe degetele mari ale Domnului, eu cred că fac pe puţin şapte boi!
Tata a urlat (pun rămăşag că s-a făcut ca sfecla de roşu):
— Zestre! Vrea zestre de la mine? Să-i plătesc porcului să-mi ia giuvaierul de fată, comoara mea, îngerul casei, singura mea fiică? Afară, domnule! Pleacă, domnule! Să nu te mai aud, domnule!
Aha, mi-am zis, în sfârşit! Am fost mântuită de fiară şi de măritiş, mulţumită lăcomiei părintelui meu. Alt peţitor care-şi ia tălpăşiţa. Dar solul a rămas şi a vorbit.
— Lord Rollo, înţelegând dragostea şi grija dumitale faţă de copilă, marele lord Murgaw se învoieşte cu numai patru boi...
Aici m-a dibuit Morwenna. Nu ştiu dacă solul a fost sau nu azvârlit afară, dacă tatei i-au stat în gât minciunile gogonate pe care le îndruga, dacă Barbă Neţesălată e aşa dornic să mă ia, c-ar renunţa la boi. Însă nu are nicio însemnătate, fiindcă nu mă voi învoi în ruptul capului şi nu voi lua în seamă nimic din ce-are a face cu măritişul şi nădăjduiesc ca porcul să crape sau să-i cadă cu tronc altă fată sau să obosească de nepăsarea mea.
gasca
A optsprezecea zi a lui prier, praznicul Sfântului Laserian, un călugăr irlandez care-a fost lovit de treizeci de boli deodată, ca pedeapsă pentru păcatele sale
Târguiala nu s-a încheiat. Din ce mi-a ajuns la urechi, au uitat de boi şi-acum se tocmesc pentru pânză. Mie nu mi se cere părerea şi nimeni n-a băgat de seamă că întreaga tărăşenie mă lasă rece.
A nouăsprezecea zi a lui prier, praznicul Sfântului Alphege, arhiepiscop de Canterbury, omorât de vikingi cu nişte oase de bou
Şi mai multă pălăvrăgeală. Ai jura că tata şi trimisul scârbosului de Barbă Neţesălată fac pace cu otomanii sau se pregătesc să năvălească în Franţa, nu că se tocmesc pentru un amărât de măritiş. În toiul pălăvrăgelii, a sosit şi unchiul George, aducându-şi soţia, pe mătuşa Ethelfritha. E plină de crăpături ca un castron vechi. Cu pălăria de paie a bunicului pe cap şi cu poalele îndesate în cingătoare, stă la masa lui George, călăreşte cot la cot cu el şi doarme în patul lui.
Măruntaiele mele se frământă nevoie mare. Dacă n-ar fi necazul cu măruntaiele, cred că mi-ar plăcea de ea. Umple toată casa, râzând mai abitir ca George, bând mai dihai decât tata, gătind mai gustos decât bucătarul şi chiar muştruluind-o pe Morwenna. Varsă lacrimi pentru fiece lucruşor drăgălaş, trist, fericit sau sfânt de pe lume şi nu mănâncă nici peşte, nici pasăre, nici altă carne, de frică să nu le facă rău vieţuitoarelor. Răposatul ei soţ, zice, încă îi mai e sfetnic bun, îi spune unde şi-a lăsat pălăria de paie sau când să cumpere napi. Mi-ar plăcea să fiu ca ea când îmbătrânesc.
catel
A douăzecea zi a lui prier, praznicul Sfântului Caedwalla, rege al Wessexului, care-a fost botezat şi-a murit de-ndată
George mi-a povestit de două pisici care s-au luptat aşa de sălbatic, că s-au mâncat una pe cealaltă, de n-au mai rămas din ele decât cozile. Mă bucur că încă mă mai tachinează, fiindcă altminteri pare foarte schimbat, mai greoi, mai întunecat şi mai tăcut. După cină l-am privit cum moţăia la gura sobei, ţinând în braţe pe unul dintre căţeii aduşi de Aelis acum multă vreme. Iată că nu-mi mai pasă de vrăji, de vârât nasul şi de schimbat vieţile oamenilor. Mă duc la culcare.
A douăzeci şi una zi a lui prier, praznicul Sfântului Maelrubba, apostolul picţilor
În dimineaţa asta m-am uitat la săteni cum seamănă câmpurile. Parcă erau nişte dansatori, legănându-se dintr-o parte într-alta în vreme ce aruncau seminţele în dreapta şi-n stânga, urmaţi de băieţi care alungau păsările cu pietre şi beţe. În mintea mea, pricep de ce este nevoie să alunge păsările, care altfel ar ciuguli seminţele, iar noi n-am mai avea grâne la vară, însă, în inima mea, plâng de mila bietelor înaripate flămânde, şi-o vreme am aruncat şi eu cu beţe şi pietre în băieţi.
Cei doi tot mai vorbesc despre măritiş. Ce-or avea oare de vorbit? Nu mă mărit cu el, aşa că degeaba-şi răcesc gurile.
 
(Fragment din Catherine cea îndărătnică de Karen Cushman, Young Art, aprilie 2016)
Karen Cushman povestește aici de ce a scris această primă carte la vârsta de 50 de ani.
Vă recomandăm şi