Fie că te gândești să devii părinte, fie că ai deja un copil sau mai mulți, vei regăsi multe scene familiare în Pe șleau. Adevărul despre parenting, primul volum din seria Pe șleau a lui Brian Gordon, publicat în 2023 în colecția Grafic Fun la Editura Grafic. Însă cartea nu e doar pentru părinți și viitori părinți. E de ajuns să o deschizi și să citești la întâmplare câteva pagini, ca să nu te mai poți dezlipi de ea. Caricaturistul american Brian Gordon surprinde scene de viață universal valabile și o face cu atâta umor și precizie, încât reușește să iasă din nișa parentingului pentru a vorbi – pe șleau, cum altfel – oricărui cititor, la aproape orice vârstă. Partea frumoasă e că la baza acestei serii se află o pasiune autentică și o experiență reală de viață, căci Brian Gordon este tatăl a patru copii și, prin urmare, are material de lucru mai mult decât suficient. 

Titlul original al seriei este Fowl Language, care jonglează cu expresia „foul language” (limbaj murdar, grosolan) și „fowl”, păsări de curte – o trimitere la familia de rațe antropomorfizate, mama, tata și cei patru copii, o oglindă a familiei reale a lui Brian Gordon. Întrebat de ce a ales rațele și nu alte animale sau păsări, autorul a spus că la locul său de muncă anterior, Hallmark Cards, le desenase foarte rar. Gordon a lucrat la Hallmark timp de 18 ani, până când problemele financiare cu care se confrunta compania au dus la concedierea lui în 2015. La nici două ore de la primirea veștii, a fost contactat de Huffington Post, cu intenția de a-i publica câteva benzi desenate din seria Fowl Language, pe care Brian Gordon o începuse pe Facebook cu doi ani în urmă, inspirat de frustrările și eșecurile lui ca proaspăt părinte. Din acel moment, seria a devenit tot mai populară și Gordon a început să primească oferte de publicare. Prima compilație de benzi desenate a apărut în 2016, iar în introducere autorul spune că fiecare părinte este speriat și se dumirește ce e de făcut pe măsură ce trece timpul. 

Anul trecut, când Editura Grafic a publicat primul volum din serie, Brian Gordon lansase o campanie de strângere de fonduri pentru finanțarea celui de-al patrulea volum, Fowl Language: Tweenage Wasteland. Am preluat pentru cititorii Grafic întrebări din două interviuri cu autorul, pentru a afla când și-a descoperit pasiunea pentru ilustrație, cum sună criticile primite de la cititori fără simțul umorului și dacă nu i se pare greșit să râdă de proprii lui copii – căci, dacă nu v-ați dat seama până acum, Pe șleau. Adevărul despre parenting este bazat pe experiențele sale de zi cu zi, în care se regăsesc milioane de părinți din întreaga lume. Celelalte volume din serie sunt Fowl Language: Winging It și Fowl Language: The Struggle Is Real.

Pentru cititorii care nu sunt familiarizați cu seria, care e ideea din spatele Pe șleau?

BG: Este un gag comic, o bandă desenată plină de umor, inspirată de frustările și gafele mele zilnice în rolul de tată a patru copii frumoși, minunați și, uneori, extrem de solicitanți. Cu toate că e o carte în mare parte autobiografică, încerc să vorbesc despre subiecte și experiențe cu care se confruntă toți părinții. 

Ce ne poți spune despre personajele din Pe șleau?

BG: Îi avem pe Kitty și Dicky, mama și tata, care încearcă permanent și adesea eșuează să-și crească copiii în cel mai bun mod posibil și care, în disperare de cauză, se agață unul de altul pentru a găsi sprijin. Pentru ca provocarea să fie și mai mare, cei patru copii sunt foarte diferiți între ei. Fiul cel mare, Spike, este un avocat înnăscut care își susține punctul de vedere până în pânzele albe, când vine vorba de temele pentru acasă sau de treburile casnice. Champ, al doilea fiu, a fost până nu demult moara stricată a familiei, dar acum se află într-o fază retrasă și e teribil de plictisit sau deranjat de tot ce implică părăsirea propriei camere. Pixie este fiica mai mare, al cărei creier e atât de ocupat cu gânduri complexe, încât lucruri triviale precum purtarea pantofilor nu pot fi luate în considerare. Missy, mezina, e un montagne russe de hormoni în schimbare, iar tatăl ei o tratează cu multă precauție. 

Benzile tale desenate sunt atrăgătoare atât pentru copii, cât și pentru părinți – părinții, îndeosebi, rezonează foarte mult cu ele. Ce fel de păreri primești de la fani? Sunt părinți care spun: „În sfârșit, cineva înțelege!”?

BG: Chiar așa! Nu e nimic mai ofertant pentru a crea umor decât eșecul și frustrarea, așa că rolul de părinte a fost pentru mine o sursă inepuizabilă de inspirație. Sunt mereu acuzat că spionez alte familii, dar îi asigur pe oameni că, dacă am vreodată un moment liber, în niciun caz n-o să-l petrec urmărind copiii altora. Lucrurile despre care vorbesc sunt mult mai general valabile decât m-aș fi așteptat. Fiecare părinte crede că copilul lui e ciudat și unic în anumite privințe, dar când se plânge în gura mare, toată lumea răspunde „Și-al meu face la fel!”.

Cum reușești să scrii pentru părinți de toate vârstele? Cum obții acest caracter universal în benzile tale desenate?

BG: Un lucru pe care l-am învățat în perioada cât am lucrat la Hallmark a fost să scriu din perspectiva altcuiva. De pildă, să fiu o bunică care îi scrie ginerelui. A trebuit să mă pun în locul bunicii. Am învățat cum să-mi dezvolt empatia, să mă gândesc la ce îi preocupă pe oameni. De pildă, am scris o bandă desenată despre witching hour – perioada de la finalul zilei când copiii sunt obosiți și încep să plângă necontrolat, iar sursa de inspirație au fost postările prietenilor mei pe Facebook.

Dar cititorii mai tineri? Care sunt reacțiile lor?

BG: Spre surprinderea mea, părinții îmi spun adeseori că și copiii lor se distrează cu cărțile mele. Probabil că e foarte satisfăcător să citească despre felul cum cei mici îi torturează pe adulți. 

Îți faci vreodată probleme că Pe șleau va fi înțeleasă greșit?

BG: Da, adeseori. La un moment dat am scris o bandă desenată despre cum un părinte își minte copilul că McDonald’s e închis în weekend, cu textul „Copiii: sunt așa de fraieri pentru scurt timp. Bucurați-vă.” Iar o femeie m-a acuzat că maltratez copiii și a scris un ditamai textul în care a vrut să demonstreze că sunt dracul gol. I-am răspuns încercând să nu o iau foarte personal, spunând că îmi ador copiii, dar asta nu mă împiedică să fac glume pe seama lor. În loc să înțeleagă punctul meu de vedere, ea și fanii ei au luat-o razna, m-au comparat cu un rasist din epoca Jim Crow, sau cu un nazist german. 

Pe soția ta o incluzi vreodată în benzile desenate?

BG: Nu, pe seama ei nu fac glume. Mă rezum la mine și la copiii mei, mă leg de inadecvările mele ca părinte și de trăznăile pe care le fac ei. Când am scris despre neplăcerile legate de dusul și adusul copiilor de la creșă, soția mea mi-a spus: „Aha, deci ai scris despre mine săptămâna asta.” E ca atunci când oamenii mă întreabă: „Cum te documentezi pentru benzile tale desenate?” Ei bine, ascult lucrurile care mi se urlă în mod repetat în ureche. 

Ți-ai pus vreodată problema că te folosești de copiii tăi pentru a avea o serie de succes?

BG: La o lună după ce s-a născut primul meu copil, un coleg a avut și el o fetiță și-mi amintesc că a început o întreagă competiție de genul: „O, al tău a început să stea în picioare. Ce păcat. Al meu a stat în picioare din ziua în care s-a născut!” Începuse un adevărat concurs legat de cine e mai grozav și se dezvoltă mai repede. M-a deprimat. Începusem să am îndoieli: „Gosh, poate că al nostru nu e așa deștept, poate că ar trebui să-l vadă cineva sau poate că nu facem noi ce trebuie.” 

Iar acum se întâmplă ceva similar cu banda mea desenată. Îmi zic „Hei, în loc să mă prefac că copiii noștri sunt mai buni decât alții, hai să luăm distanță și să dezvăluim faptul că toți copiii au momente când sunt insuportabili și agasanți și fac tot felul de chestii nebunești.” Să crești copii e o provocare și e mai sănătos să vorbești despre lupta asta decât să încerci să-i umilești pe alți părinți pentru că copiii lor nu sunt la fel de grozavi sau deștepți precum copiii noștri.

Cu ce speri să se aleagă cititorii seriei Pe șleau?

BG: Să știe că nu sunt singurii care întâmpină probleme. Cei mai mulți părinți își varsă frustrările zilnice în fața partenerului și a prietenilor. E ca o supapă care-i ajută să-și păstreze echilibrul mintal. Îmi place să mă gândesc la seria mea ca la o modalitate de a împărtăși și a simpatiza cu strădaniile prin care trec toți părinții, dar sub înfățișarea unor rațe. (Sunt un ciudat.)

Ce fel de benzi desenate citeai când erai copil? Ce citești acum? 

BG: Am crescut în epoca de aur a benzilor desenate publicate în ziare. Calvin și Hobbes, The Far Side, Bloom County și Peanuts erau pentru mine lecturi zilnice obligatorii. Alți copii erau afară și jucau baseball, iar eu stăteam în casă și copiam scene cu Snoopy. Microbul ilustrației m-a prins destul de devreme. La șase ani am văzut la televizor un interviu cu Charles Schulz și am decis atunci, pe loc, că asta vreau să fac în viață. De la acel moment au trecut aproape 50 de ani și încă nu am găsit ceva care să mi se potrivească mai bine. Cât despre ce citesc acum, în cea mai mare parte urmăresc benzile desenate create de prieteni. Heart & Brain, Lunarbaboon, They Can Talk, The Underfold, Ninja and Pirate și Murdercake sunt printre favoriții mei.

Părinții tăi te-au sprijinit?

BG: Am fost ultimul din trei copii, iar părinții m-au crescut de parcă trăiam la un bed and breakfast, gen „Aici e patul, jos găsești mâncarea, încearcă să nu te aresteze, fii discret și mult noroc.” Nu s-au implicat prea mult în ce făceam și când am zis că vreau să desenez, mi-au zis „Super! Poți să faci asta în liniște?” și m-au lăsat în pace.

Te inspiri și din experiențele tale de copil, din interacțiunile pe care le-ai avut cu părinții tăi?

BG: O, tot timpul. E amuzant, mai ales, să compar stilul de parenting din deceniile trecute, când părinții se implicau destul de puțin, cu abordarea din prezent. Îmi place să scriu și despre felul cum copiii mei ar putea să trateze cândva rolul de părinte. 

Cum depășești blocajul scriitorului? Te ajută ceva în mod special?

BG: Cafeaua, termenele limită și nevoia permanentă să mă încadrez în aceste termene pentru a-mi putea perminte cafeaua. 

Ai ajuns la al patrulea volum din serie. Cum reușești să păstrezi prospețimea și umorul acestor benzi desenate? 

BG: Îmi vine să râd când mă gândesc că, atunci când m-am apucat de seria asta, îmi imaginam că rolul de părinte va deveni mai ușor cu timpul și că voi rămâne fără material. Ce naiv am fost. Provocările s-au schimbat, dar, Dumnezeu cu mila, continuă să apară. Partea bună e că am mereu ceva nou de care să mă plâng și de care să râd. Partea proastră e că sănătatea mea pisihică devine tot mai șubredă.

Sursele folosite:

freaksugar.com
yourteenmag.com