La Editura Grafic a apărut recent o adaptare în bandă desenată a binecunoscutei nuvele de I.L. Caragiale, iar noi ne-am grăbit să-l luăm la întrebări pe cel care a realizat atât scenariul, cât și ilustrațiile pentru Două loturi. Nici nu ne gândeam că o să dăm peste un nou…personaj. Valentin Ionescu, un artist autodidact, ne-a răspuns cu umor și dezinvoltură la întrebări. Am aflat că se enervează greu, că iubește natura și îi place să mediteze, iar ideea acestui proiect i-a venit în urma unui vis în care a discutat cu însuși maestrul Caragiale.   

Valentin Ionescu despre Două loturi: „Ideea a plecat de la revistele de satiră americane Mad Magazine și de la un vis pe care l-am avut.”
 

Valentin, aflăm din prezentarea ta că te-ai născut în 1990 și că ești un autor și ilustrator de benzi desenate autodidact. Ce altceva ne mai poți spune despre tine? Ce-ți place la nebunie și ce te enervează, chestii din astea. :)

Da, m-am născut în ’90 la fix 9 luni după Valentine’s Day, adică pe 14 noiembrie, și mă cheamă Valentin. Dacă mă nășteam în Vest, acum eram subiect de glume. Am studiat artele la N. Tonitza, în clasele V-VIII, unde am învățat absolut nimic despre artă, însă am învățat ce înseamnă să rămâi corijent la matematică în fiecare an. Aproape că era un record. După clasa a VIII-a sistemul a crezut că sunt bun ca tehnician în construcții, așa că m-a trimis la Liceul de construcții Ellie Radu, unde spre mirarea mea am învățat să îmi renovez casa, așa că m-au scutit de o groază de bani dați la meșteri, hahaha. Îmi place la nebunie să creez, indiferent că vorbim de artă sau de un proiect meșteșugăresc. Am un suflet de redneck, iubesc natura și îmi place să meditez. De enervat, nu mă enervează nimic – de când am devenit mai spiritual și mi-am deschis al treilea ochi, nu prea mă mai poate enerva ceva. Ca sfat pentru cei pe care „îi enervează chestii’’: le recomand să se detașeze, pentru că nu fac decât să își murdărească aura, iar o aură murdară îți influențează viața în mod negativ.

 

Cum ți-a venit ideea să adaptezi nuvela Două loturi în bandă desenată? Ți-a plăcut Caragiale de la bun început sau ai ajuns să-l apreciezi mai târziu?

Cred că eram undeva prin clasa a șaptea când am citit niște fragmente din Două loturi în manualul școlar. Recunosc că mi s-a părut extrem de ciudat să mă atragă o poveste din programa școlară, însă Două loturi avea totul, de la intrigă și umor la violență ușoară. Caragiale, față de alți autori români, este și un caricaturist literar, cu un umor special pentru oamenii inteligenți care pot citi printre rânduri. Un aventurier, un cârciumar (eșuat?), el însuși un personaj, cu o poveste de viață demnă de film (sau de bandă desenată).

Ideea de a adapta în benzi desenate Două loturi a plecat de la revistele de satiră americane Mad Magazine și de la un vis pe care l-am avut. Se făcea că eram pe străzile din „Bucuresci”, pe o stradă cu berării și case de toleranță. Intru într-o berărie și iată, acolo era însuși Nenea Iancu, care mă întâmpină cu bucurie:

– Ionescule, mare mantocar ești, mon-cher, de când te aștept!

Mă așez alături de maestru la masă, berea începe să curgă, abia dacă ne putem vedea din cauza fumului de țigară din berărie, iar atmosfera e animată de Sergiu Malagamba și Gică Petrescu.

Îmi spune că deși unele opere de-ale sale au mai fost adaptate în benzi desenate, Două loturi a fost rezervată pentru mine, că ceilalți sunt prea „cuminți” și că a sosit momentul. Mi-a promis că mă va ajuta și el din lumea astrală, că va veni din când în când în inspecțiune și îmi va mai da unele sfaturi. Cum puteam să îl refuz pe amicul meu, Caragiale? Așa că odată ce m-am trezit, m-am apucat de treabă. Deși a fost un vis, sunt convins că maestrul a influențat energiile ca volumul Două loturi să fie publicat de cea mai bună editură în domeniul benzilor desenate de la noi.
 

Ce-ai păstrat din nuvela originală, la ce-ai renunțat? A fost dificil să adaptezi textul?

Din nuvela originală am păstrat cea mai mare parte, am amestecat și atmosfera filmului vechi (din 1957, cu Grigore Vasiliu-Birlic - n.r.) și am adăugat subtil și alte personaje ale lui Caragiale care nu interacționează cu personajele principale, însă au rolul de a introduce cititorul în universul lui Caragiale și de a arăta că toate poveștile au loc în același timp. În unele scene nu a mai fost nevoie de text, așa că am lăsat desenul să comunice. 

Care a fost cea mai mare provocare a lucrului la această bandă desenată? Au fost scene sau personaje care s-au lăsat desenate mai greu? 

Bineînțeles, unele personaje au fost mai dificil de desenat. De exemplu, soția domnului Lefter sau chivuța Taca. Câteva personaje au fost adaptate după actorii din film – cel mai evident exemplu este domnul Lefter Popescu, căruia i-am conceput chipul după marele actor Grigore Vasiliu Birlic. 

La final ai inclus și o serie de schițe ale personajelor. Desenezi mai mult pe hârtie? Cum decurge procesul tău de lucru?

Procesul meu de lucru este o combinație între stilul tradițional și cel digital. Desenez în creion și tuș pe hârtie bristol, scanez planșa în formatul ‘’Black and White 300dpi sau 600 dpi” iar culorile le fac digital. Deși majoritatea colegilor de breaslă au renunțat în totalitate la stilul tradițional, eu decid să îl păstrez. Ador mirosul de tuș, textura hârtiei, plăcerea de a avea planșa originală. Tom Richmond, un artist care mi-a influențat stilul, are același proces de creație. 

La ce lucrezi acum?

Acum lucrez la ceva foarte diferit de Două loturi. La un album de benzi desenate despre comisarul Alimănescu, adaptat într-un stil ceva mai realist și mult, mult mai violent, și cu un umor ceva mai „murdar’’. Sunt abia la jumătate cu el, dat fiind că tot eu lucrez și la scenariu.