Interviu cu traducătorul și navigatorul Alfred Neagu: „Pentru că poarta mării îmi era închisă, am început să navighez prin cărţile pe care le-am tradus”

„Fără traduceri, am trăi în provincii învecinate cu tăcerea.” (George Steiner)

„Scriitorii fac literatură națională, iar traducătorii, literatură universală.” (José Saramago)

Multe se spun despre traduceri și traducători, cei care ne facilitează accesul la cărți scrise în limbi necunoscute și totuși rămân adeseori într-un con de umbră. Poate fi o surpriză fantastică să descoperi că, în spatele unui nume care nu-ți spune mai nimic, se ascunde o poveste de viață uimitoare. Așa mi s-a întâmplat mie cu domnul Alfred Neagu, despre care am aflat mai multe dintr-un interviu realizat de editorul Radu Lilea pentru revista Forbes – de pildă, faptul că a fost prieten cu scriitorul Radu Tudoran sau faptul că și-a construit două veliere, Domniţa Ralu și Doamna Ana.
 

Alfred Neagu a tradus pentru colecția Sapiens titluri importante precum Lumea tăcerii de Jacques-Yves Cousteau, Navigând singur în jurul lumii de Joshua Slocum, Republica piraților de Colin Woodard sau Inventarea naturii de Andrea Wulf. Se remarcă, desigur, afinitatea cu marea, cu navigația, cu aventura. Vă invit să-l cunoașteți mai bine din interviul pe care l-am făcut de la distanță, căci domnul Alfred Neagu își are reședința pe o barcă care se leagănă la ponton într-un port mic şi liniştit, Limanu, aproape de marea pe care o iubește cu atâta pasiune.  

Cititorii care vă cunosc în postura de traducător al cărților Sapiens nici nu bănuiesc ce poveste interesantă de viață se ascunde în spatele acestor cuvinte: „Traducere din engleză de Alfred Neagu”. 

Viaţa mea a fost ca o navigaţie permanentă între cărţi şi mare: să nu daţi copiilor să citească Jules Verne (2000 de leghe sub mări, Căpitan la 15 ani), Radu Tudoran (Toate pânzele sus), James Clavell (Tai-Pan) şi alte droguri literare de felul ăsta, fiindcă i-aţi pierdut şi vor ajunge să viseze corăbii, vapoare, iahturi, la fel ca mine. Am început cu cărţile pentru că în vremurile minunate când se cânta Partidul, Ceauşescu, România, marea era prohibitivă, era poarta prin care ieşeai dacă aveai şansa şi nu te mai întorceai, aşa cum a făcut de exemplu Jimmy Cornell, românul care a fugit, s-a urcat pe bărci, a ajuns celebru ca navigator şi colaborator la BBC, ca să se întoarcă la cărţi şi să povestească aventurile sale pe mai toate oceanele lumii.
 

Cum ați ajuns să traduceți cărți de călătorie, de știință? Navigația, oceanele, natura reprezintă motivul principal sau doar nișa spre care v-ați îndreptat?

Pentru că poarta mării îmi era închisă, în ciuda unor tentative de a mă înscrie la Institutul de marină (Ăsta vrea să fugă, era suspiciunea care plana asupra mea), m-am răzbunat şi am început să navighez prin cărţile pe care le-am tradus: Hemingway, Jack London, Conrad etc. Eram pe mare, înfruntam furtuni şi talazuri fără să mă ud, ridicându-mă de la maşina de scris şi, mai târziu, de la calculator ca să-mi îndrept spinarea după atâta aventură. Nu e uşor nici pe marea literaturii, sau literatura mării.

Ce carte dintre cele traduse pentru Sapiens este cea mai aproape de dvs. și de ce?

Bineînţeles că cea mai pasionantă carte, chiar dacă nu era doar pe valuri, a fost cartea despre Humboldt, Inventarea naturii – un călător extraordinar al secolelor XVIII-XIX, care a bătut Europa cu trăsura, imensa Rusie cu poştalioane, America de Sud când călare când pe jos, unul dintre cei mai mari călători ai lumii, dacă nu chiar cel mai mare, care a lăsat în urma lui nu dâre de praf, ci tomuri de istorie naturală, geografie, un mare explorator care a descoperit printre altele esenţialul curent oceanic care-i poartă numele, a urcat vulcani activi, un vizionar al dinamicii naturii şi climei, primul care a vorbit despre schimbările climatice. Cu ochii încă împăienjeniţi de somn, când afară încă nu se luminase, alergam la calculator să continui călătoria împreună cu Humboldt, avansând cu fiecare lovitură de frapă. Când am terminat de tradus m-am simţit orfan, aş fi vrut să nu se mai sfârşească. 
 

Povestiți-ne o întâmplare aflată din aceste cărți care v-a impresionat puternic și o țineți minte și acum.

Ştiam Toate pânzele sus aproape pe de rost. După ani, traduceam cartea lui Joshua Slocum, Navigând singur în jurul lumii, apărută pe la 1900 – traducere publicată şi de colecția Sapiens – şi citesc un pasaj despre aventurile lui în Strâmtoarea Magellan, când, ca să se apere de fuegienii puşi pe prădat, a împrăştiat nişte piuneze pe punte, ca să se trezească în mijlocul nopţii de urletele băştinaşilor desculţi care încercaseră să se strecoare pe iaht şi călcaseră pe ele. Parcă mai citisem undeva scena asta! Sigur: în Toate pânzele sus. Prietenul meu Radu Tudoran a recunoscut că s-a inspirat de acolo şi drept penitenţă a scris un cuvânt înainte la cartea lui Slocum tradusă de mine.

Am citit în interviul cu Radu Lilea despre prietenia dvs. cu Radu Tudoran…

Da. Uneori mă duceam la un bloc pe strada Şipotul Fântânilor şi sunam la uşa unui apartament pe care scria modest Ing. Radu Bogza, ca să mă întâlnesc cu zeul adolescenţei mele, Radu Tudoran, cu care plecam pe mări şi oceane. Chiar pusesem la cale o escapadă în Deltă şi era fericit să urce pe un iaht, aşa modest cum era – urma să ridicăm ancora de la Tulcea, în august 1992, unde Domniţa Ralu, prima barcă de şapte metri pe care am construit-o, ne aştepta cuminte legată la cheu. Cu puţin înainte de plecare, mi-a mărturisit că are de făcut o mică intervenţie chirurgicală, intervenţia s-a tot amânat până s-a făcut noiembrie, când a ridicat singur ancora pentru o croazieră lungă cât veşnicia, pe oceanele de sus de tot. Mi-a lăsat un mesaj în interiorul cărţii sale Un port la răsărit: ,,Prietenului şi ,,urmaşului” meu întru navigaţie, Alfred Neagu, mai norocos decât mine, cu urarea să ajungă în locurile unde eu n-am putut ajunge. Radu Tudoran febr. 1992’’
 

Mesajul lui Radu Tudoran pentru prietenul său, Alfred Neagu, în interiorul cărţii Un port la răsărit.


Ce aventură din cărțile traduse v-ar fi plăcut să o trăiți dumneavoastră?

Bineînţeles că am visat să fac şi eu ca Slocum înconjurul lumii, motiv pentru care am muncit aproape trei decenii ca să realizez un iaht – Doamna Ana. Când l-am început aveam 47 de ani, acum când e terminat am 84. Dar, în cabina prova, unde dorm de obicei, mă trezesc noaptea şi nu contează că sunt pe Marea Neagră sau Oceanul Pacific, simt respiraţia vastităţii mărilor şi oceanelor lumii, e bine, mă culc la loc şi visez talazuri (bătrânul lui Hemingway visa lei).

Ce carte tradusă v-a învățat cel mai mult despre viață? 

Orice carte bună te învaţă ceva, numai că atunci când ieşi dintre paginile ei şi dai cu ochii în soarele năucitor al realităţii rămâi descumpănit şi nici Dostoievski, nici Freud nu te mai ajută prea mult, fiindcă viaţa are alte valuri, unele catastrofale.

V-au inspirat cărțile traduse să căutați dinadins anumite experiențe? 

Aşa cum am spus mai înainte, am visat să bat mările şi oceanele şi, în primul rând, trebuia să am cu ce, aşa că mi-am făcut o barcă, la început una mică de 7 metri – Domniţa Ralu – şi apoi una mai mare de 14 metri – Doamna Ana. Apoi trebuia să dobândesc priceperea de a ţine timona în mână chiar şi în situaţii dificile, şi am ajuns skipper, calificat pentru veliere până la 24 de metri. Şi acum navighez între calculator şi timonă în mod frecvent, când pe hârtie, când pe apă.

Velierul Doamna Ana, la care domnul Alfred Neagu a muncit aproape trei decenii
 

Aveți tabieturi de traducător? Sunt curioasă cum arată o zi de lucru obișnuită. 

Dinamica zilelor de traducere depinde de cartea pe care trebuie s-o abordez. Una dintre cele mai chinuitoare traduceri a fost la o carte despre istoria finanţelor, băncilor, instituţiilor de credit, crizelor financiare, când mă trezeam dimineaţa şi oftam că trebuie să merg mai departe şi s-o termin, fiindcă sunt profesionist şi nu puteam refuza o carte doar pentru că era dificilă. Era o provocare pentru mine, căci terminologia financiară română aproape că e inexistentă, dar cititorul nu trebuia să simtă că intră într-un labirint lingvistic din care să nu ştie pe unde să iasă. În alte cazuri, abia aşteptam să mă trezesc şi să trăiesc aventura traducerii mai departe, fiindcă aventurile nu sunt numai pe mare, sunt şi la masa de lucru unde scrii, traduci, citeşti şi gândeşti.

Îmi imaginez că ați trăit multe experiențe deosebite. Ne puteți povesti una dintre ele? 

Ca să înţelegeţi ce înseamnă o carte pentru un adolescent, să vorbim de Lumea tăcerii a lui Cousteau, pe care am citit-o pe la vreo 14 ani (nici nu mă gândeam că peste mulţi ani voi avea şansa să o traduc chiar eu pentru colecția Sapiens). După ce am terminat-o şi după multă gândire, am cumpărat o conservă de peşte din aceea ovală, i-am decupat ambele capace, un geamgiu mi-a tăiat o sticlă pe măsura cutiei (era prin 1954), cu nişte elastice de chiloţi am prins-o pe faţă şi am pornit prin oceanul râului Prahova să descopăr adâncurile. Bineînţeles că s-a umplut de apă, bineînţeles că aveam o tăietură pe frunte şi una pe buza de sus de la marginile cutiei, dar a fost prima explorare sub apă. Restul nu mai conta.

V-ați gândit să scrieți o carte? Sau poate că lucrați la ea chiar în acest moment…

Da, scriu o carte, nu ştiu când o voi termina, sau dacă mă va termina, asta-i altă aventură.

E vreo carte anume pe care v-ați dori să o traduceți pentru Sapiens? Sau poate există o reeditare pe care o așteptați.

Colecția Sapiens şi editorul ei Radu Lilea s-au dovedit de o perversitate deosebită: mi-au oferit spre traducere nişte cărţi care au fost ca drogurile pentru un împătimit. Şi n-au fost nici uşoare, nici subţirele, ci de multe sute de pagini, care m-au făcut să nici nu simt cum au trecut iernile (eu iarna traduc, vara navighez) şi să mă trezesc că, ieşind din tunelul frigului cu cartea în braţe, aruncam cartea editurii ca să apuc timona. Iar cea mai recentă traducere, Republica piraţilor, a validat adevărul că sfârşitul încununează opera: să baţi mările cu corsarii, să înfrunţi caravelele aurului spaniol, să naufragiezi prin golfurile întortocheate ale Mării Caraibilor, să înfrunţi marina britanică şi uragane, să... să... ce-şi poate dori mai mult un împătimit al mării! Să vedem ce planuri mai are pentru mine colecția Sapiens, alături de care am oferit cititorilor unele dintre cele mai fantastice aventuri pe care am avut privilegiul să le tălmăcesc în limba română.