Cărțile Youngart 16+: despre iubire în 14 citate

Cărțile Youngart vorbesc despre temele care ne frământă când pășim în adolescență, acest tărâm al contradicțiilor, al nesiguranței, al frustrării, dar și al fericirii intense (e drept, de scurtă durată). Poveștile din aceste cărți, deși se petrec la sute și mii de kilometri distanță, ne conectează cu experiențe prin care am trecut și noi cândva sau pe care le trăim chiar acum – și cât de mișto e să fii îndrăgostit, chiar dacă treaba asta poate implica o doză considerabilă de suferință. 

Am răsfoit pentru voi mai multe volume Youngart pentru cititori și cititoare de 16+ ani și am adunat într-un articol câteva citate care ne-au plăcut – fragmente melancolice, amuzante, introspective, conflictuale. Avem și poezie și basme, iar în Speak: cuvintele nerostite de Laurie Halse Anderson, am dat peste citatul perfect pentru Valentine’s Day: „E mai ușor să-ți cureți dinții cu sârmă ghimpată decât să recunoști că-ți place de cineva în gimnaziu.” Ce spuneți, chiar așa e? Suntem curioși să aflăm care din citatele următoare se apropie cel mai mult de propria voastră experiență. 

Love & be loved, everyone! ❤️

 

 

Cum eram cândva – Amber Smith
 

— Chiar nu suporți să mă vezi fericită, nu? mă întreabă ea de parcă aș putea să‑i răspund la o întrebare atât de răutăcioasă. Ei bine, n‑am de gând să fiu toată viața nefericită doar pentru că așa ești tu. Dacă mi‑ai fi într‑adevăr prietenă, nu ți‑ai dori așa ceva pentru mine, te‑ai bucura de fericirea mea! 

— Nu sunt nefericită. Nici nu‑mi doresc să fii nefericită, Doamne, nu‑mi vine să cred că poți să‑mi spui așa ceva! 

— Ba ești, și mai și simți nevoia să tragi pe toată lumea în jos, ca să fie ca tine. Eu una nu mai am chef de așa ceva, am ieșit din schemă, da? N‑ai decât să fii nefericită dacă vrei, doar lasă‑mă să‑mi văd de ale mele, ne‑am înțeles? Eu sunt îndrăgostită de Cameron, sunt în sfârșit fericită, iar tu te porți de parcă ar fi ceva rău, de parcă m‑ai consi‑ dera o idioată sau mai știu eu ce! 

— Da, păi, poate chiar ești. Poate chiar e penibil să‑ți pui toată viața la cheremul unui tip! îi strig eu simțind cum îmi năvălește sângele în fiecare celulă din corp. 

— Poate tu ești aia penibilă! Prefer să am pe cineva care ține la mine în loc să... 

Dar se abține să‑mi spună ce avea de gând să‑mi spună, probabil de ceva vreme chiar. 

— Hei, termină‑ți ideea, Mara, mai ai un pic! 

— Hai să fim serioși, spune ea tăios, după ce te desparți de un tip, nu‑ți mai trebuie decât un duș și gata, următorul – asta mi se pare penibil! 

Nici nu apuc să înțeleg prea bine ce spune, că am și coborât din mașină, trântind portiera atât de tare, că mă trece un junghi în umăr.


​


Speak: cuvintele nerostite – Laurie Halse Anderson

INIMIOARE SFÂȘIATE 

Când ne dăm jos din autobuz de Valentine’s Day, o fată cu păr blond, aproape alb, izbucnește în lacrimi. „Te iubesc, Anjela!“ a scris cineva cu spray-ul pe troianul de zăpadă, de-a lungul parcării. Nu știu dacă Angela plânge de fericire sau pentru că alesul inimii ei nu știe să scrie corect. Iubitul o așteaptă cu un trandafir roșu. Se sărută chiar acolo, de față cu toată lumea. O zi fericită de Valentine’s Day. 

M-a luat prin surprindere. Valentine’s Day era o chestie tare în primară, trebuia să împarți felicitări tuturor colegilor, până și puștiului care te păcălise să calci în caca de câine. Apoi mămica delegată aducea brioșe cu glazură roz și făceam schimb de bomboane din alea în formă de inimioare, pe care scrie „Ce sexy ești!“ și „Te vreau!“. 

La gimnaziu, sărbătoarea a intrat într-un con de umbră. Nu tu party-uri. Nu tu cutii de pantofi cu inimioare roșii decupate pentru felicitările de Valentine’s Day luate de la supermarket. Ca să-i spui cuiva că-ți place, trebuia să recurgi la prietenul unui prieten, gen: „Janet mi-a zis să-ți zic că Steven mi-a zis că Dougie a zis de Caron, că vorbea cu April, care a bătut un apropo că fratele Sarei, Mark, are un prieten, Tony, care s-ar putea să te placă. Ce-o să faci pe chestia asta?“. 

E mai ușor să-ți cureți dinții cu sârmă ghimpată decât să recunoști că-ți place de cineva în gimnaziu.

Genul ăla de fată – Tanaz Bhathena

Am început să‑i spun măreața poveste de dragoste dintre Khusrow, Shirin și Farhad, o poveste pe care tata mi‑o spusese atât de des, încât îmi rămăsese în minte cuvânt cu cuvânt mult timp după moartea lui. Povestea reprezenta dragostea în multiplele ei forme, îmi spusese tata. Gelozia lui Khusrow, patima lui Farhad și confuzia lui Shirin, silită să aleagă între regele sassanid cu care era destinată să se mărite și sărmanul cioplitor în piatră care își dedicase viața săpării unui tunel pentru ea, printr‑un munte impenetrabil. 

După cum mă așteptasem, Zarin nu s‑a arătat impresionată. L‑a numit pe Kushrow un voaior pervers: 

— Cum altfel se cheamă un bărbat care se uită la o femeie din tufișuri în timp ce ea se scaldă? 

Pe de altă parte, Farhad era, după părerea ei, un prost: 

— Adică o babă îi spune că Shirin a murit și el se sinucide? 

— O iubea, am răspuns eu, dorind s‑o fac să‑l vadă pe Farhad prin ochii mei. Și‑a petrecut ani întregi săpând în pântecele imensului munte Beysitoun astfel încât cele două râuri să se unească, devenind unul singur. A acceptat provocarea lui Khusrow și a dus‑o la bun sfârșit. Începuse chiar să câștige inima lui Shirin cu devotamentul său. Imaginează‑ți ce a însemnat pentru el să afle că iubirea lui, motivul pentru care trăia, nu mai era! 

— Pfui! Sunt convinsă că putea găsi niște femei mai puțin pretențioase. Ar fi trebuit să‑și consume energia cu ele și nu cu o prințesă. 

— Nu cred că pe el îl interesa faptul că ea era prințesă. Și poate că nu o făcea pentru ea. Poate că o făcea ca să‑i arate lui Khusrow că până și un om obișnuit poate înfăptui lucru mărețe. Că poate câștiga inima unei femei intangibile arătându‑i dragostea și devotamentul său fără să‑i ceară nimic în schimb. Altfel de ce ar fi fost Khusrow atât de gelos, încât să o trimită pe bătrână să‑i împuieze urechile lui Farhad cu zvonuri mincinoase despre moartea lui Shirin? Pentru Farhad până și o privire întâmplătoare din partea lui Shirin fusese de ajuns, fusese o bucurie, un miracol. El a demonstrat ce dezinteresată poate fi dragostea.

 

Suntem bine – Nina LaCour

— Se‑apropie, zice Mabel. 

Și o simt apropiindu‑se – cererea în căsătorie. La început angoasă, apoi dragoste. Rochester n‑o merită, dar o iubește. Vorbește cât se poate de serios, dar e un mincinos. Sper că acest film va păstra cuvintele lui Brontë așa cum le‑a scris ea. Sunt atât de frumoase. Și da – iată‑le. 

— „Eu simt uneori ceva ciudat pentru dumneata. Mai ales când stai așa lângă mine, mi se pare că am undeva sub coastele din stânga o coardă nevăzută, strâns legată și strașnic înnodată de una asemănătoare așezată în aceeași parte a delicatei dumitale făpturi. Mă tem că această coardă se va rupe și am un fel de presimțire că aș sângera înăuntrul meu.“ 

— Ca vena din Cele două Fride, șoptește Mabel. 

— Da. 

Jane spune: 

— „Sunt un om liber, am voință și mă slujesc de ea ca să vă părăsesc.“ 

Și poate chiar asta trebuie să facă, poate ar trebui să plece. Știm deja că asta ar scuti‑o de inima sfâșiată. Dar e mult mai bine acum să spună da, să rămână, iar Mabel și cu mine sunt captive în poveste. Pentru scurt timp, mă scoate din propria dramă. Preț de câteva minute, Jane crede că va fi fericită și asta încerc să cred și eu.

 

Vândută la 13 ani – Patricia McCormick

Când ajungem în odaia cu televizorul, fata încruntată apasă pe buton. Cutia prinde viaţă ca mai înainte. Pe sticlă apar cuvinte ciudate şi se aude o muzică zgomotoasă şi veselă. Fetele exclamă în cor.

— Dragoste şi putere, zice Shahanna. E din America. E serialul nostru preferat.

În televizor, un bărbat micuţ, cu piele rozalie, vorbeşte cu o femeie cu părul de culoarea paiului. Femeia ridică mâna să‑l pălmuiască peste faţă, însă el o opreşte, prinzând‑o de încheietură. Apoi, din senin, se sărută.

Fetele din Casa Fericirii bat din palme, ţipă şi cotcodăcesc ca găinile. Bărbatul şi femeia din televizor, mititei şi rozalii cum sunt, mi se par ciudaţi. Însă şi mai ciudate mi se par fetele în carne şi oase de lângă mine.

Cum de pot să mănânce, să râdă şi să‑şi vadă de viaţă când nu mai e mult şi vin bărbaţii mă uluieşte atât de tare, încât, în vreme ce ele râd, eu mă lupt cu lacrimile. 

 

Cu focul până-n tavan – Elizabeth Acevedo
 

Prieteni şi iubiţi 

La început, Tyrone şi cu mine am încercat să facem în aşa fel încât non‑relaţia noastră să funcţioneze. După ce am aflat de Bebeluşa, vreau să spun. Adevărul e că Tyrone nu‑şi dădea cu adevărat silinţa să fie doar cu mine şi n‑a minţit când a spus că nu vrea o relaţie serioasă. Aşa că, după ce am aflat că sunt însărcinată, n‑am prea ştiut ce să facem. Părinţii lui îi tot spuneau că probabil nu el este tatăl, că o fată de paisprezece ani care rămâne însărcinată în clasa a noua a avut deja câţiva tipi care să‑i aline mâncărimile. Şi n‑am crezut că‑l voi ierta vreodată pe Tyrone pentru faptul că abia m‑a apărat în faţa lor, cu toate că ştia că eram virgină când m‑a cunoscut. De atunci, în timpul sarcinii şi după ce s‑a născut Emma, ne‑am jucat de‑a cuplul. 

Iar Tyrone e un tată bun, dar o şterge imediat ce‑şi face treaba. În timpul sarcinii, nu reuşea în ruptul capului să înţeleagă de ce mă enervam sau mă supăram aşa de uşor. Mi‑a zis doar să nu mai aiurez. Şi după ce s‑a născut Emma a vrut în continuare să se prostească cu mine, credea că dacă îi născusem copilul, aşa ar trebui să stea lucrurile, dar eu nu m‑am simţit bine în cele două sau trei rânduri când am făcut sex şi, cu toate că acum aveam un copil, tot mai simţeam că trebuie să o facem pe furiş. 

Deci, ce să faci cu un tip de optsprezece ani care e mai bun ca tată decât ca iubit? Am citit cândva un citat care zicea: „Cel mai bun lucru pe care‑l poate face un tată pentru copilul lui este să o iubească pe mamă.“ Dar am zile când cred că cel mai bun lucru pe care Tyrone l‑ar putea face pentru Bebeluşa e s‑o lase dracului în pace pe mama ei.  

Marea fără stele – Erin Morgenstern

Povestea se desfășoară mai mult în capul lui decât în urechi și sunt cuvinte, dar nu sunt, imagini și senzații și gusturi care se schimbă, progresează de la menta și oțelul inițial la sânge și zahăr și aer estival. Apoi dispare. 

— Ce-a fost asta? spune Zachary. 

— A fost o poveste, îl informează Mirabel. Ai putea încerca să mi-o povestești, dar știu că sunt greu de tradus. 

— A fost… se oprește încercând să deslușească scurta și ciudata experiență care a lăsat într-adevăr o poveste în capul său, precum un basm pe jumătate uitat. A fost odată un cavaler, de felul celor cu armuri strălucitoare. Mulți l-au iubit, el însă n-a răspuns niciodată iubirii cuiva, în schimb se simțea prost din pricina numeroaselor inimi pe care le-a frânt, așa că își tatua câte o inimă pe piele pentru fiecare inimă frântă. Șiruri și șiruri de inimi rănite pe brațe și pe picioare și pe pieptul lui. Apoi însă a întâlnit pe cineva la care nu se aștepta și… nu… nu-mi amintesc ce s-a întâmplat în continuare. 

— Cavaleri care frâng inimile și inimi care frâng cavaleri, spune Mirabel. 

— Știi povestea? întreabă Zachary. 

— Nu, fiecare e diferită. Dar au detalii asemănătoare. Toate poveștile au, indiferent de forma pe care ar lua-o. Ceva era, apoi ceva s-a schimbat. Schimbarea este cea care face povestea.

 

Cum se dansează în pereche - Nicola Yoon
 

Tipurile preferate (pe vremuri) de romane de dragoste 

Contemporan 

1. Duşmanii care devin iubiţi – Se pune eterna întrebare: o să se omoare între ei sau o să se sărute? Glumesc. Normal c‑o să se sărute. 

2. Triunghiul amoros – Toată lumea adoră să deteste triunghiurile amoroase, însă de fapt sunt excelente. Există doar pentru ca personajul principal să poată alege între două euri ale sale: omul care era cândva şi omul de acum, în plin proces de devenire. Apropo: Dacă vă veţi trezi vreodată în situaţia de a alege între un vampir şi un vârcolac, alegeţi vampirul. Vezi #1 de pe următoarea pagină, pentru mai multe detalii pe tema de ce ar trebui (evident) să alegi vampirul. 

3. A doua şansă – În ultimul timp îmi dau seama că e o temă recurentă cât se poate de nerealistă. Dacă te răneşte cineva o dată, de ce i‑ai mai da şansa să repete figura? 

Paranormal 

1. Vampiri – Sunt sexy şi o să te iubească veşnic. 

2. Îngeri – Au aripi cu care să te înfăşoare sau să te ia pe sus, să te ducă oriunde simţi nevoia să mergi. 

3. Metamorfi – În principal jaguari şi leoparzi, însă practic oricare felină de talie mare. Odată am încercat să citesc o carte cu nişte metamorfi dinozauri. T. Rex, pteranodoni, apatozauri etc. Vă închipuiţi cât de înspăimântători sunt.

Nu renunța, Simon – Rainbow Rowell

Mă împing brusc cu faţa spre ea. 

— Crezi că înţelegi? Ce poţi să înţelegi? Că iubita mea se îndrăgosteşte de duşmanul meu juruit? Că iubita mea – care e de partea binelui – se îndrăgostește de duşmanul meu, care e răul întruchipat? 

— Păi, relaţia voastră a avut... ani mai buni, Simon. Tu şi Agatha păreaţi amândoi că aţi rămas împreună doar ca să nu vă despărţiţi. 

— Ca să nu se despartă de mine trebuia să mă înşele cu Baz? 

— Chiar te-a înşelat? 

— Nu ştiu. 

Penny oftează. De parcă i-ar fi milă de mine. Uneori e insuportabil de arogantă. 

— De fapt, Agatha nu e îndrăgostită de Baz. Caută doar ceva mai durabil. E romantic să te îndrăgosteşti de un vampir mort. 

— Mort? 

— Ştii ce vreau să spun, zice Penny. Dispărut. La modul serios. 

Oare Baz e mort? Oare mama lui n-ar şti dacă ar fi? Nu l-ar fi văzut după Văl? Poate moartea e un tărâm imens. (Aşa ar trebui să fie.) Poate că l-a căutat pe Baz aici pentru că încă nu l-a văzut de partea cealaltă.

 

Cum să te porți într-o familie mare – Camille Bordas 

 

— O să‑ţi doreşti un nou prieten într‑o zi? am întrebat‑o. 

Nu voiam să discut aşa ceva, însă‑mi doream să avem discuţia asta, ca să trecem odată peste ea. 

Mama şi‑a ridicat ochii în tavan. Spusesem o tâmpenie. 

— Sunt prea bătrână, Dory. Doar femeile tinere au prieteni. 

Nu ştiam câţi ani are mama, aşa că n‑am contrazis‑o. 

— Atunci un soţ? 

— Care‑i diferenţa? Şi soţii trebuie să‑şi cunoască soţiile de tinere. Aşa ai o căsnicie trainică. După câţiva ani, bărbatul trebuie să aibă de ce se agăţa – adică de amintirile sale cu femeia mai drăguţă şi mai relaxată de pe vremuri. Cum să te porți într-o familie mare 121 Ca să contrabalanseze enervările de zi cu zi şi vergeturile de la sarcină. 

— Eşti încă drăguţă, i‑am zis, deşi nu pot să zic de unde ştiam. 

— Amintirile cu o anumită persoană te fac să iubeşti persoana aceea, ştii? Şi ia mult timp să‑ţi clădeşti amintiri. O mulţime de timp chiar. Nu cred că mai pot. Nu cred că mi‑a mai rămas timp să repet povestea asta. 

Se părea că îşi exersase şi un discurs despre dragoste. 

— Când lumea vorbeşte despre dragoste, Dory, îi zic aşa pentru că e un termen sărbătoresc, cum e şampanie, de exemplu. Când zici şampanie, parcă şi auzi cum pocneşte dopul. Însă când zic dragoste, de fapt vorbesc despre ataşament, legături, nişte cuvinte ceva mai prozaice, ce‑i drept. Iar când spun că iubeşti doar o dată în viaţă, a continuat ea, nu o zic cu sensul ăla siropos, romantic, înţelegi? Ci cu un sens cât se poate de practic: în viaţă nu apuci să cunoşti cu adevărat şi... să te legi decât de o singură persoană. 

— Mi se pare că se pune prea multă presiune atunci, am zis. 

— Cum adică? 

— Dacă în viaţă apuci să iubeşti doar o singură persoană. Şi dacă te fixezi pe cine nu trebuie şi îţi pierzi timpul cu ea? 

— Atunci ai pus‑o, a răspuns mama. 

M‑am aşezat pe canapea şi am început să frec pata, deşi mă tot abţinusem s‑o fac de faţă cu alţii în ultimele luni. 

— Nu‑ţi face griji, micuţul meu Dory, a zis mama aşezându‑se pe cotieră lângă mine. Ai o mulţime de timp la dispoziţie. O să înveţi să recunoşti fata potrivită. 

Nu fetele mă îngrijorau pe mine. Nu voiam să rămân singur aici cu mama, atâta tot.

 

Steaua de argint – Jeannette Walls

Când nu repeta vreun cântec, lucra la un musical bazat pe povestea vieţii ei, des‑ pre cum se îndepărtase de familia ei sudistă sufocantă, despre cum îşi părăsise soţul nemernic şi şirul de iubiţi rataţi – laolaltă cu toţi pierde‑vară care nu ajunseseră la statutul de iubiţi – şi despre cum îşi descoperise adevărata voce în muzică. Titlul piesei era Găsirea magiei.

Mama zicea mereu că secretul procesului creativ este să găseşti magia. Asta trebuia să faci în viaţă, spunea ea. Să găseşti magia. În armonia muzicală, în picăturile de ploaie care‑ţi udau faţa, în soarele care‑ţi încălzea umărul gol, în roua dimineţii care‑ţi uda tenişii şi în florile sălbatice pe care le adunai pe degeaba de pe marginea unui şanţ, în dragostea la prima vedere şi în amintirile triste despre cineva dispărut. „Găsiţi magia“, ne spunea mama mereu. „Şi dacă nu reuşiţi să găsiţi magia“, adăuga ea, „atunci faceţi‑o voi.“

 

Wonder Woman. Fiica Războiului – Leigh Bardugo

A văzut‑o pe Nim gata să o întrebe ceva, însă Theo i‑a luat‑o înainte: 

— Care e cea mai jenantă chestie pe care ai făcut‑o vreodată? 

— A, ştiu, a zis Nim uşurată. A leşinat la ora de gimnastică. 

Alia a dat să încuviinţeze, însă s‑a trezit spunând: 

— I‑am scris lui Theo o scrisoare de dragoste. 

— Cum? a ţipat Nim. 

— Cum? s‑a răstit Jason. 

— A, a făcut Theo părând destul de uluit. 

Sau era oripilat? Nu‑şi dădea seama. 

Diana s‑a aplecat să‑i scoată lasoul. 

Aliei îi venea să nege totul pe loc. A dat să spună „Am glumit“, însă s‑a trezit spunând fără să vrea: 

— Când aveam treişpe ani. Pe hârtie roz, din setul pen‑ tru prinţese, pe care am stropit‑o cu spray de parchet cu aromă de lămâie, pentru că n‑aveam parfum. I‑am strecurat‑o într‑un manual. 

Nu se mai simţise atât de groaznic de când se ştia, nici măcar în ultimele zile, când trecuse prin toate experienţele alea aproape mortale. Diana i‑a tras lasoul peste cap, însă Alia nu mai avea răbdare. Şi‑a eliberat codiţele din funie şi s‑a ridicat, cu obrajii încinşi. 

O să mor pe loc, şi‑a zis ea uitându‑se când la strâmbătura de pe faţa lui Nim, când la expresia crispată a lui Jason şi când în ochii albaştri şi îngrijoraţi ai Dianei. La Theo nu voia să se uite. Pentru că nu se aştepta să se deschidă pământul sub ea şi să o înghită, cum ar fi fost frumos. De câte ori avea să‑l vadă urma să‑şi amintească sentimentul umilitor de acum, aşa cum se întâmplase şi în lunile de după incidentul cu scrisoarea. 

Theo avea pe atunci cincisprezece ani şi era un băiat costeliv şi absolut perfect, după care i se aprinseseră călcâiele, aşa cum şi putuse să jure că o să se întâmple. Theo bombănea singur în portugheză când îşi făcea temele, iar Alia nu mai văzuse niciodată pe cineva mai adorabil. 

În seara în care Alia semnase cu o înfloritură scrisoarea şi o strecurase în manualul de matematică al lui Theo, se simţise în al nouălea cer până când s‑a întors în camera ei. După care a intrat în panică. A dat fuga înapoi în camera de zi, însă Theo era deja la masă şi nu mai avea cum să recupereze biletul. Într‑un final îşi strânsese manualele, şi le vârâse în geantă şi plecase, în timp ce Alia rămăsese locului, făcându‑se că conjugă verbe în franceză, simţind că o să vomite dintr‑o clipă în alta. A încercat să‑şi ia scrisoarea a doua zi după ore, însă, când a frunzărit manualul de matematică, aceasta dispăruse.

 

Blestemată – Thomas Wheeler

O șoaptă tainică venind dinspre scări a făcut‑o să‑și întoarcă privirea. Pentru o clipă, i s‑a părut că vede siluete și forme strecurându‑se după zid. 

— Cine e acolo? strigă Nimue, temându‑se de o ambuscadă. 

A scos din instinct Sabia Puterii din teacă și a îndreptat‑o spre Merlin. Ochii lui au strălucit la vederea sabiei într‑un fel pe care Nimue nu reușea să‑l deslușească. Oare era frică? Sau dorință? 

— Cine mai e cu noi? vru ea să știe. 

Șoaptele, două voci tinere, ale unui băiat și ale unei fete, păreau să plutească pe sub tavan și să dispară în adâncurile castelului. 

— Ei sunt tinerii îndrăgostiți Festa și Moreii, născuți în clanuri rivale, care s‑au baricadat în acest castel acum mai bine de o mie de ani și au băut cucută, astfel încât să nu poată fi separați niciodată. Ceea ce auzi sunt vocile lor, îi mărturisi Merlin. Sunt atrași de tine datorită a ceea ce eu percep ca fiind o legătură puternică cu Cele Tainice. 

Perturbată de prezența spiritelor, dar fără să se mai teamă de un atac, Nimue a băgat sabia în teacă, dar a rămas în alertă. 

Merlin își schimbă modul de abordare. 

— Tovarășii tăi m‑au judecat și m‑au găsit vinovat. Și este adevărat că mă fac vinovat de multe crime. Înțeleg că din acest motiv nu‑mi poți încredința sabia și nici nu mă poți considera un potențial tată. Dar adevărul poate fi dureros, Nimue. Ești sigură că vrei să‑l afli? 

— Sunt sigură. 

— Atunci poate că acești tineri îndrăgostiți ne vor ghida printre amintiri, astfel încât tu să‑mi afli povestea. Povestea lui Merlin.

 

Poeta X – Elizabeth Acevedo

 

Am hotărât în urmă cu mult timp 

Că Twin e singurul băiat pe care o să-l iubesc. 

Nu vreau un afemeiat convertit ca taică-meu, 

ca tot cartierul să vorbească despre mine și familia mea. 

Nu vreau un păpușel 

sau un atlet faimos, mai îndrăgostit de el 

decât de oricine altcineva.

Și nici măcar n-aș fi împreună cu un tip ca Twin, 

care crede că oamenii sunt buni din naștere, 

care mereu vede părțile lor bune. 

Dar trebuie să-l iubesc pe Twin. 

Nu pentru că avem același sânge, ci pentru că 

e cel mai bun băiat pe care-l știu. 

De asemenea, e și cel mai rău geamăn din lume.

 

Ce nu-i spun lui Aman 

Nu pot merge la întâlniri. 

Nu pot fi văzută cu băieți în cartier. 

Nu pot fi sunată pe mobil de către un băiat. 

Nu pot să mă țin de mână cu un băiat. 

Nu pot să merg acasă la el. 

Nu pot să-l invit la mine acasă.

Nu pot să ies în oraș cu el și cu prietenii lui. 

Nu pot să merg la film cu alt băiat în afară de Twin. 

Nu pot să merg la seara tinerilor din club. 

Nu pot să am un iubit. 

Nu pot să mă îndrăgostesc. 

Când ne scriem mesaje noaptea târziu, 

evit să ne facem vreun plan. 

Îi zic că „vreau să trăiesc clipa“. 

Pentru că nu vreau să-i zic toate lucrurile pe care nu le pot face. 

Dar n-ar trebui nici să mă sărut cu un tip în parcul de fumători… 

și totuși am făcut și asta.